Am fost adesea întrebată de unde și cum am scornit acest logo pentru biroul de traduceri Sagia Conect  (traduceri Hunedoara). Realitatea e că nu este opera mea, oricât aș fi vrut. Pleacă, e drept, de la atât de universalul “vorbe goale” și se întâlnește cu ideea că uneori ele chiar nu sunt goale ori în vânt, ci fac diferența între a fi sau a nu fi bine înțeles.

Era o seară fierbinte din vara lui 2004 și se făcuse ora 21, iar eu încă lucram. Eram deja de două ore la sediul biroului meu, în care mă mutasem de doar o săptămână, cu clienții cu care îmi petrecusem întreaga zi, încercând să cadă de acord pe clauzele unor contracte foarte importante pentru ei. Doi italieni, un elvețian, un român și avocații lor.

Avocatul român și cel italian negociau intens, iar părțile intrau și ieșeau din birou, cu tot soiul de noi cereri. Erau dese momentele când eu și avocații râdeam că ar fi în stare să se contrazică pe orice. Ceea ce s-a și întâmplat!

La un moment dat, unul dintre italieni, se plânge că e prea cald în birou și că ar trebui să pun aer condiționat (e drept, era cald și nu aveam, fiind proaspăt mutată, cum am mai arătat). Elvețianul îl contrazice :

– E vară, normal că e cald! Și apoi, dacă nu ai face profesioniștii să își piardă timpul, puteau avea azi trei clienți în loc de unul și făceau bani să pună aer condiționat!

– Banii se fac din muncă, nu din vorbe! Din cauza ta avem nevoie de profesioniști din aceștia … ai cuvintelor. Avocați, notari, traducători… învârt niște cuvinte și ne iau banii, iar noi suntem obligați să îi plătim, pentru că cei ca tine nu au încredere.

Eram pregătită să fiu ofensată, dar am observat că avocații nu au avut nicio tresărire. Negocierile au continuat și într-un târziu, după topuri de hârtie aruncată, că nu era bine ba una, ba alta, s-a redactat și imprimat varianta ce promitea să fie finală.

Avocații jubilau, iar eu ma pregăteam de ultima lectură.

– Nu, nu! Nu mai trebuie citit documentul din nou, zice elvețianul cel meticulos, care schimbase textul de zeci de ori.

– Insist, zic cu ochii pe notițele avocaților ostentativ întinse pe masă. Eu citesc și română și italiană, iar în forma asta ați înlocuit “sau” cu “și”.

Râsete.

Avocatul român:

– Dar chiar așa este! Așa a cerut domnul, arătând fals exasperat spre elvețian.

Citind, italianul înțelege că nu ar putea niciodată să respecte acea clauza care îi creștea exponențial obligațiile trebuind să facă și x și y, în loc de un x sau y.

– Bine, se plânge italianul, dar nu e deloc ceea ce am stabilit!

– Știu, dar vezi că uneori cuvintele nu sunt doar cuvinte?!